VIDEO | Prof. Andrei Marga: „Există o încercare de reașezare a relațiilor dintre supraputeri”

Publicat: 19/10/2022, 07:00

Andrei Marga – filosof, politolog și profesor universitar, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Acesta a declarat, în contextul războiului din Ucraina, că există „un efort de reașezare a relațiilor dintre supraputeri”

„Orice conflict are o istorie. Acesta trebuie luat cu întreaga istorie și explicat. Eu nu mă ocup de derularea războiului, ci mă interesează soluția durabilă a conflictului, pentru că altfel nu este democratizare”, a declarat Andrei Marga.

Filosoful a vorbit despre scandalul privind declarațiile pe care le-a dat la Alba Iulia, în care a vorbit despre granițele Ucrainei.

„Am spus câteva lucruri: nu e posibilă o soluție durabilă pentru ca Ucraina să revină la granițele firești. De asemenea, Ucraina nu va învinge în război”, a precizat filosoful.

În plus, în conferință, profesorul universitar Andrei Marga a mai susținut că România nu are ce căuta în război.

„Am declarat că România nu are ce căuta în acest război. Nu am mai intrat în detalii. Ideea mea era că este un efort/încercare/preocupare de reașezare a relațiilor dintre supraputeri (Rusia, China, America, UE). Aceasta este problema. Lumea a luat ca atare, nu a fost nicio discuție. A doua zi, seara, m-am trezit prin televiziuni”, a încheiat Andrei Marga – filosof, politolog și profesor universitar.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
×